Ideologie și structuri comuniste în România, vol. IV, 6 februarie 1921 – 29 noiembrie 1922
Autori: Florian Tănăsescu, Gheorghe Neacșu, Marin C. Stănescu, Nicolae Tănăsescu
Colecția Documente
I.N.S.T., 2018
17 x 24; 398 p.
ISBN: 978-973-7861-97-9
Preț: 16,40 lei
Era în 1995 când apărea primul volum al lucrării Ideologie și structuri comuniste în România, Colecția Documente, consacrat perioadei 1917-1918. Pentru prima dată lumea științifică și publicul larg lua cunoștință cu realități socio-politice, militare sau diplomatice care au bulversat societatea românească și numeroase alte societăți europene în timpul și după încheierea primei conflagrații mondiale. Documentele, spre deosebire de cele vehiculate în timpul regimului totalitar comunist, erau reproduse cu fidelitate după originale, conferind credibilitatea necesară înțelegerii evenimentelor, împrejurărilor și situațiilor, dintre cele mai diverse, dar în forma lor
autentică de manifestare.
Bolșevismul apărea, astfel, în întreaga și hidoasa lui înfățișare, fiind catalogat ca cel mai mare pericol pentru umanitate la vremea respectivă. Impresionat atunci de nuditatea faptelor și acțiunilor prezentate în volumul propus spre editare, scriam avântat: „Multă vreme am trăit sub
imperiul falsificării istoriei. Este timpul, oricât ar fi de dureros pentru noi, ca adevărul să fie dezvăluit. Să fie demolat mitul construit pe minciună și să fie impusă realitatea istorică, așa cum a fost ea”. […]
Din câte constat, după lecturarea documentelor incluse în acest volum (al IV-lea), nu m-am înșelat asupra „mersului istoriei” din perioada ce a urmat, respectiv anii 1921-1922, când evenimentele politico-sociale configurează apariția unui nou pericol pentru statul național unitar – pe lângă cele de până atunci – Partidul Comunist, care s-a vrut să fie al românilor, dar a eșuat lamentabil în labirintul Cominternului și intereselor rusești devenind, chiar de la începutul existenței sale (mai 1921), un instrument politic care acționa la comanda patronilor de la Moscova. Spre deosebire de alte partide comuniste, politica Internaționalei a III-a, ca instrument de propagandă, diversiune și spionaj, manipulat de guvernul sovietic, are caracteristici suplimentare de autoritarism, control și exigențe față de comuniștii din România, pe care îi transformă într-un grup de comando cu obiective precise, ce trebuie executate potrivit ordinelor primite de la Kremlin.
Arsenalul malefic pus în operă de comuniști confirmă doar una din dimensiunile pericolului pe care îl reprezenta mișcarea comunisto-cominternistă pentru România și români. Spunem doar una, dar adăugăm imediat – deosebit de periculoasă nu atât prin efectul acțiunilor în sine cât mai ales pentru compromiterea idealului comunist, susținător al societății egalilor, cum proclama filosofia marxistă originală.
Că ideologia comunisto-bolșevică nu avea influență în societatea românească o recunosc chiar unii participanți la Congresul al II-lea din 1922, motivând eșecul prin teroarea guvernamentală dezlănțuită împotriva lor. De altfel, oricât de bine ar fi fost organizată, finanțată din exterior și desfășurată, propaganda comunistă era compromisă fundamental prin însăși identificarea comunismului „autohton” cu expansionismul Rusiei Sovietice a cărei aspirație pentru redobândirea Basarabiei s-a menținut în toată perioada interbelică ca și mai târziu.
Prin întregul său conținut acest volum lărgește considerabil orizontul de informații cu privire la fenomenul comunist din România și, deopotrivă, creează un spațiu adecvat de înțelegere a evoluțiilor sale ulterioare. (Radu Ciuceanu)
*
Perioada ianuarie – mai 1921 este decisivă pentru destinele organizațiilor politice și sindicale muncitorești din România, dezbaterile politico-ideologice pe această temă reflectând tendința „separării apelor”, mai explicit a divizării organizatorice, politice și sindicale, pe care adepții afilierii la Internaționala Comunistă o vroiau cât mai repede înfăptuită de către Congresul general al mișcării socialiste din România întregită. Convocarea și desfășurarea Congresului devin motive de contradicție între orientările configurate în rândurile socialiștilor și social-democraților români. Convocările precum și amânările repetate ale Congresului reflectă nu numai tensiunile din cadrul organizațiilor politice și sindicale muncitorești, ci și schimbarea raportului de forțe între adepții afilierii și adversarii acesteia. (Florian Tănăsescu)