Confesiunile elitei comuniste. România 1944-1965: Rivalități, represiuni, crime… Arhiva Alexandru Șiperco, vol. III
Autor: Alexandru Șiperco
Colecția Documente
I.N.S.T., 2018
17 x 24; 444 p.
ISBN: 978-973-7861-94-8
Volum apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc
Preț: 30 lei
„Foștii militanți comuniști dinainte de 23 august 1944 au fost marcați pe viață de perioada dură a ilegalității, caracterizată, pentru mulți dintre ei, prin anii îndelungați petrecuți în închisori și lagăre, dar și prin luptele fracționiste purtate în interiorul universului carceral și în exteriorul acestuia, care au dus treptat la statornicirea de raporturi de obediență totală față de liderii partidului și, în cele din urmă, față de cel care avea să devină primul stăpân al României comuniste, Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Relatările celor mai mulți dintre foștii ilegaliști relevă o rememorare / evocare a trecutului asupra căreia și-a pus amprenta vigilența mereu trează față de pozițiile, acțiunile și manifestările camarazilor de luptă din trecut. Ea este cea care i-a determinat, conștient sau nu, să păstreze în memorie o multitudine de informații relevante, foarte multe dintre ele inedite, dar și zvonuri, bârfe sau alegații dintre cele mai diverse, inclusiv privind moralitatea îndoielnică sau orientarea sexuală, nu doar despre persoane pe care le antipatizau, ci și despre prieteni sau apropiați. A cunoaște sau a da impresia că știi cât mai multe despre ceilalți putea reprezenta, în epoca de început a comunismului românesc triumfător, și o șansă crescută pentru propria supraviețuire politică sau socioprofesională, dacă nu chiar fizică, și acest adevăr crud a fost învățat în urma procesului și execuției lui Lucrețiu Pătrășcanu, urmate, în etape, de îndepărtarea tuturor concurenților politici ai lui Gheorghiu-Dej, precum Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu. Foștii ilegaliști, inițial exponenți ai noii clase conducătoare a României, au realizat, unii dintre ei în mod direct, că și viețile lor și ale familiilor lor depindeau de capriciile sau de interesele politice conjuncturale ale lui Gheorghiu-Dej.
În acest volum sunt publicate relatările a 28 de persoane, dintre care voi puncta doar pe cele mai substanțiale, din punct de vedere al dimensiunii textelor și al informațiilor furnizate.
Ady Ladislau își amintește despre perioada ilegalității și a detenției la Jilava, Doftana și Caransebeș, relatând și episoade legate de activitatea sa ca ministru adjunct de Interne. Acuzat că ar fi colaborat în trecut cu Siguranța, a fost arestat în 1958 și condamnat un an mai târziu la 14 ani de detenție grea pentru crima de activitate intensă contra clasei muncitoare și mișcării revoluționare, dar motivul real pentru care a fost eliminat din structurile de putere rămâne în continuare un mister care așteaptă să fie elucidat. Eliberat în 1964, Ady Ladislau a încercat până la Revoluția din 1989 să-și obțină reabilitarea, prin memorii adresate inclusiv secretarului general al P.C.R., Nicolae Ceaușescu, dar fără nici un rezultat pozitiv, deși nu a existat nici o dovadă că într-adevăr fusese un trădător. […]
Generalul Vladimir Mazuru amintește pe scurt despre răscoalele țărănești pe care a fost chemat să le reprime și despre uciderea fostului colonel Ion Uță, și relatează despre readucerea în țară, în secret, via Praga, a aurului românesc blocat în Elveția. Mazuru, care a asistat la procesul Rudolf Slánský, mărturisește că atunci «a rămas foarte impresionat. O lucrătură extraordinară. Toți eleganți, recitând perfect lecția, fără greșeli».” (Andrei Șiperco)