Vocaţia libertăţii. Forme de disidenţă în România anilor 1970-1980

Autor: Ana-Maria Cătănuş

Colecţia Memorii

I.N.S.T., 2014

17 x 24; 300 p.

ISBN 978-973-7861-80-1

Pret:

Disidenţa a fost un fenomen care a cunoscut o dezvoltare considerabilă începând cu anii 1960 în URSS şi apoi în Europa Centrală. Acest lucru nu a fost valabil şi în România, unde disidenţa a rămas la nivelul unei „constelaţii de istorii personale”. Vocaţia libertăţii. Forme de disidenţă în România anilor 1970-1980 încearcă să analizeze această situaţie răspunzând la o serie de întrebări: ce a fost disidenţa în România, cine au fost disidenţii, care au fost elementele care au blocat sau, din contră, au susţinut dezvoltarea disidenţei.

Lucrarea este organizată pe mai multe secvenţe.

Prima încearcă să definească disidenţa prin plasarea fenomenului într-un spaţiu geografic, politic şi temporal.

   A doua, adună laolaltă cele mai reprezentative manifestări de disidenţă din U.R.S.S. şi Europa de Est, scopul fiind identificarea rădăcinilor acestui tip de opoziţie, a conţinutului şi formelor de acţiune, a dimensiunii acestui fenomen, dar şi a impactului asupra societăţilor în care s-au dezvoltat. 

   A treia parte, cea mai consistentă, analizează disidenţa din România. Utilizând instrumentele sociologiei, lucrarea propune o tipologie din perspectiva mediului socio-profesional al disidenţilor, dar şi a specificului etnic. Astfel, au fost evidenţiate patru mari categorii: disidenţa din mediul religios, disidenţa din mediul ştiinţific, universitar şi tehnic, disidenţa din mediul literar şi disidenţa cu specific etnic. În cadrul fiecărei categorii au fost trasate direcţiile generale de evoluţie ale domeniului în ultimele două decenii de comunism şi au fost evidenţiate şi analizate principalele gesturi de disidenţă. De asemenea, sub denumirea de „disidenţa din partid” au fost analizate cele câteva luări de poziţie împotriva lui Nicolae Ceauşescu, venite din partea unor membri cu o activitate îndelungată în partid (Constantin Pârvulescu, „scrisoarea celor şase” ş.a.).

Lucrarea conţine studii de caz pentru unii dintre cei mai reprezentativi disidenţi : Paul Goma, istoricul Vlad Georgescu, preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa, matematicianul şi viitorologul Mihai Botez, profesoara Doina Cornea, scriitorul Dorin Tudoran. Nu lipsesc însă din analiza fenomenului contribuţiile unor persoane precum Mariana Celac, Pavel Nicolescu, Iosif Ţon, Gabriel Andreescu, Dan Petrescu, Radu Filipescu sau Mircea Dinescu.

   Lucrarea abordează şi cei doi factori care au influenţat dezvoltarea şi răspândirea disidenţei din România: Securitatea şi Radio Europa Liberă. 

Disidenţa a fost în principal o mişcare etică, morală. Critica publică, deschisă la adresa regimului comunist a fost însă doar o parte din activitatea disidenţilor, aceea de a expune tarele regimului, închistarea sa, refuzul de a accepta dialogul, fie că era vorba despre decizii politice, economice sau care vizau sfera culturală. Cea mai consistentă parte a disidenţei a constat în construirea unor modele alternative de existenţă în comunism, la baza căruia se găseau onestitatea, competenţa, respectul pentru diversitatea de opinie.

Disidenţa, prin ea însăşi, nu a dus la prăbuşirea comunismului, dar a sădit seminţele unei societăţi libere în era post 1989.

   Volum publicat cu sprijinul Administraţiei Fondului Naţional Cultural.