Confesiunile elitei comuniste. România 1944-1965: Rivalități, represiuni, crime… Arhiva Alexandru Șiperco, Vol. V

Autor: Andrei Șiperco (editor)

Colecția Documente

I.N.S.T., 2021

17 x 24; 464 p.

ISBN: 978-606-9053-27-0

Preț: 30 lei

În acest al cincilea volum din seria „Confesiunile elitei comuniste… Arhiva Alexandru Șiperco”, sunt publicate relatările a 18 persoane, dintre care voi le puncta doar pe cele mai substanțiale, din punctul de vedere al dimensiunii textelor și al informațiilor furnizate.

Elena Pătrășcanu relatează despre cel care i-a fost primul soț, Lucrețiu Pătrășcanu, despre familia și prietenii acestuia, despre pregătirea actului de la 23 august 1944, despre ancheta și procesul la care au fost supuși și despre relațiile lui Pătrășcanu cu Gheorghiu-Dej, Ana Pauker și Emil Bodnăraș. Ea își amintește, printre altele, că Lucrețiu Pătrășcanu „era de o bunătate bolnăvicioasă. Era omul care nu putea să reziste să nu ajute pe cineva. Extraordinar de bun cu oamenii mărunți, cu măturătorii de stradă. Dacă putea ajuta pe cineva, o făcea. A ajutat enorm de mulți și înainte de 23 august [1944], și după. De o cinste intelectuală rar întâlnită. Nu accepta niciun fel de compromisuri intelectuale. A fost și un om ambițios. Nu accepta să joace un rol minor (…). Nu a negat niciodată nici partidul și nici credința lui, dar era un antistalinist convins.

Experiența sovietică i-a imprimat o mare ură pentru sistemul Cominternului, proceselor. Pentru Lenin avea o admirație profundă (a vorbit la Fundația Regală cum l-a cunoscut pe Lenin, cu delegația de tineret, în ’21-’22). Nu-și dădea seama că de la Lenin vine totul. Nu putea renega poziția sa de comunist. El vedea că mișcarea a degenerat, dar trebuia să lupte în interiorul partidului. A fost un mare patriot. A iubit teribil această țară, foarte ancorat în istoria acestei țări, în toate mișcările democratice: Stere, începuturile socialiste și democratice. El însuși foarte modest, foarte democratic. Am trăit într-un apartament cu trei cămăruțe, în Vasile Lascăr, până la arestare! Avea planuri ambițioase despre care scria (ambiția l-a prăpădit). În același timp, cu naivitate, spunea că adevărul trebuie să iasă la suprafață. Era o naivitate egală cu sinuciderea, și-a săpat singur groapa. Avea iluzii cu revoluționarismul clasei muncitoare, spunea că țărănimea are rol prea redus și că trebuie să fie mai importantă. Își dădea seama de tragedia intelectualilor, dar era un ideal pentru care trebuie să lupte”.

Constantin Pârvulescu abordează, în cele 14 relatări ale sale, care însumează 83 de pagini, subiecte dintre cele mai diverse, dintre care amintim: perioada ilegalității; activitatea și soarta cadrelor partidului aflate în Uniunea Sovietică; relațiile cu Ștefan Foriș și înlăturarea acestuia din fruntea partidului, la 4 aprilie 1944; tratativele purtate cu partidele istorice în vederea Actului de la 23 august 1944; activitatea Comisiei Controlului de Partid. El își amintește episoade cu și despre Lucrețiu Pătrășcanu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Emil Bodnăraș, Iosif Chișinevschi, Iosif Rangheț și Petru Groza. Pârvulescu face următoarele considerații privitor la atitudinea lui Gheorghiu-Dej față de Ștefan Foriș și Lucrețiu Pătrășcanu: „L-am întâlnit pe Foriș, și a fost băgat la zdup. Nu știu ce a mai fost cu el. Lui Pantiușa i s-a impus de către Gheorghiu [uciderea lui Foriș]: «Ce? Să te învăț ce să faci?». Nu sunt de acord cum s-a procedat: trebuia instanță de partid. Greșeala asta a fost și cu Pătrășcanu. Asta mi-o reproșez. Am crezut, în naivitatea mea, 100% în Gheorghiu. Ca să-mi dau seama că el înlătura concurenții. (…) Gheorghiu i-a îmbrobodit pe toți. Și pe mine m-a îmbrobodit, punând problema «intereselor partidului». M-am dezmeticit abia la urmă, cu Foriș, și am înțeles despre Pătrășcanu. Avea motive să-l izoleze, dar tu, conducător, să te ocupi, personal, să distrugi, să ucizi oamenii? Noi niciodată n-am mers [până] la lichidarea fizică a oamenilor!”.

Vasile Posteucă (Mihail Povstanschi), în cele nouă relatări ale sale, care însumează 79 de pagini, își amintește despre: perioada detenției politice; activitatea lui Gheorghiu-Dej la Doftana și în lagărul de la Târgu-Jiu, inclusiv pregătirile pentru evadarea acestuia; ancheta desfășurată la inițiativa sovieticilor cu privire la colaborarea deținuților comuniști cu administrația închisorilor și lagărelor; regele Mihai și episodul abdicării; ajutorarea, inclusiv cu armament, a comuniștilor greci; activitatea desfășurată în Valea Jiului și apoi ca director general al Lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagră; reprezentanții sovietici la București: diplomați, militari și ofițeri de informații; întâlnirile lui Gheorghiu-Dej cu liderii U.R.S.S., Stalin și Hrușciov, și cu liderul iugoslav Iosip Broz Tito; Revoluția din Ungaria, din 1956; retragerea armatei sovietice din România; principalele personaje din conducerea Partidului Comunist Român.

Sanda Rangheț evocă perioada ilegalității, cu accent pe activitatea celui care i-a fost soț, Iosif Rangheț, relatând și despre activitatea grupului Paneth și despre motivele care au dus la înlăturarea lui Ștefan Foriș din fruntea partidului, iar Anton Rațiu își amintește despre acțiunile grupului de comuniști de la Institutul Central de Statistică, despre Lucrețiu Pătrășcanu și despre încercarea prietenilor acestuia de a-i organiza fuga în străinătate, oferind și amănunte cu privire la activitatea sa în Corpul Detectivilor și la Controlul Economic, precum și despre arestarea și perioada în care a fost anchetat.

Nicolae (Nicu) Rădescu prezintă amănunte privind activitatea sa de după 23 august 1944, la Uniunea Patrioților, la Prefectura Poliției Capitalei și la Ministerul de Interne, inclusiv despre anchetarea foștilor fruntași ai P.N.Ț. și despre relațiile sale cu diverse personaje din serviciile de informații. El povestește și despre familia sa, cu precădere despre cel care a fost tatăl său, generalul Nicolae Rădescu, pe care îl prezintă și într-o lumină favorabilă, nu numai negativ, în raport cu perioada în care a fost prim-ministru și s-a împotrivit ascensiunii comuniștilor: „Omul a dovedit un lucru în viața sa. Un om cinstit, integru. A avut ochelari de cal, aghiotant al reginei Maria, al generalului Dragalina sau [al lui] Praporgescu, în primul război [mondial]. Nu putea fi altfel decât era. Prostii cu spion și criminal etc. N-a dat ordin de tras prostește. Om de bună-credință (…)”.

Dan Răutu relatează despre viața lui Betti Luca, după arestarea și condamnarea celui care i-a fost soț, Vasile Luca, iar fratele său, binecunoscutul Leonte Răutu, în cele nouă scurte relatări ale sale, vorbește despre perioada petrecută în Uniunea Sovietică, în timpul ilegalității, amintind și de soarta cadrelor partidului din fosta secție românească a Cominternului: „Cheia asasinării este Marcel Pauker. El era capul lotului. Atât el, cât și ceilalți au fost uciși ca troțkiști. Nimeni nu vorbea despre asta. Ca și cum toată problema n-ar fi existat. Erau atât de abstracte aceste asasinate săvârșite în secret, fără o vorbă, fără o aluzie, fără o știre, încât eu am făcut niște acțiuni, am scris niște lucruri din inconștiență, fără să-mi dau seama că puteam dispărea”. Leonte Răutu mai relatează despre: modul cum a fost receptat Actul de la 23 august 1944 de către sovietici; discursul lui Gheorghiu-Dej împotriva lui Iosip Broz Tito, din 1949; personalitatea lui Gheorghiu-Dej și relațiile acestuia cu Ana Pauker, Lucrețiu Pătrășcanu, Emil Bodnăraș, Iosif Chișinevschi și Miron Constantinescu.

Valter Roman își amintește despre perioada în care a condus, la Moscova, postul de radio „România Liberă” și prezintă nelămuririle pe care le-au exprimat oficialii sovietici față de Lucrețiu Pătrășcanu și rolul acestuia în Actul de la 23 august 1944. Dintre subiectele abordate de Valter Roman se remarcă misiunea sa în Ungaria, în timpul Revoluției din 1956, la însărcinarea lui Gheorghiu-Dej, misiune care face obiectul unei relatări consistente.

Victoria Sârbu povestește pe larg despre perioada ilegalității și despre episodul înlăturării lui Ștefan Foriș de la conducerea partidului. În relatările Victoriei Sârbu se găsesc, printre multe alte subiecte, arestarea lui Ștefan Foriș, ancheta la care ea a fost supusă, procesul și perioada de detenție. Tudor Sepeanu prezintă diverse episoade din activitatea sa în cadrul Direcției Generale a Siguranței Statului, Direcției Securității București și Direcției Generale a Penitenciarelor. În relatările sale sunt amintite și relațiile sale cu figuri importante din serviciile de securitate și de informații, precum și arestarea și anchetarea sa, în cadrul procesului Pitești. (Andrei Șiperco)