RO EN
 
 
 
 

 

Prea mult întuneric, Doamne!

Autor: Radu Ciuceanu

Colectia Memorii
INST, 2012
17 x 24; 229 p.
ISBN general
973-33-0181-7

ISBN 978-973-7861-59-7

Pret:

 

Istoria noastră recentă poartă o rană prin mijlocirea căreia, dacă o cercetăm cu sfială şi luare-aminte, putem vindeca multe dintre rănile prezente sau care s-ar deschide în viitor în fiinţa neamului românesc. A întemniţa şi tortura, adesea până la moarte, mii de fii şi fiice ale acestui popor, nu a fost doar consecinţa ultimă a unei ideologii pentru care omul nu era decât un mijloc, niciodată un scop, ci şi expresia unui rău care s-a încuibat în multe inimi şi care a avut nevoie doar de un pretext spre a se revărsa, prin de neînchipuite grozăvii, într-o lume lipsită de cel mai elementar umanism. Că au fost închişi din motive politice sau explicit religioase, aceşti eroi opozanţi ai regimului comunist ne sunt pilduitoare mărturii de onestitate şi credinţă, fermitate şi demnitate, valori pe care avem mare nevoie a le cultiva şi în zilele noastre.

Chiar şi în cazul deţinuţilor numiţi a fi doar „politici”, constatăm o dimensiune spirituală de netăgăduit. E greu de imaginat cum ar fi putut rezista cineva la bătăile cumplite, hrana sărăcăcioasă, tortura psihică sau muncile grele, condiţiile mizere din celulele suprapopulate sau ispitele permanente de a ceda şi a pactiza cu regimul, dacă acea persoană nu ar fi avut ca reazăm permanent credinţa în Dumnezeu. Avem mărturii despre deţinuţi care, chiar şi în ger cumplit, îşi încălzeau inimile cu rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, de momentele în care, cu trupurile înfometate şi însetate, îşi hrăneau mintea cu pasaje din Scriptură, ca să nu mai amintim de prezenţa mângâietoare a câte unui preot în celulă, căruia se spovedeau cu lacrimi cei care, cu atâta curaj, refuzau, altminteri, să-şi murdărească sufletul cu păcatul delaţiunii.

Între aceşti greu încercaţi eroi ai unei Românii asaltate de întunericul ateismului se numără şi istoricul Radu Ciuceanu. A supravieţuit, am putea spune în chip miraculos, celor 15 ani de cruntă detenţie, fiind, în mai multe rânduri, extrem de aproape de a-şi cunoaşte sfârşitul. Aşa cum însuşi o recunoaşte într-un interviu acordat pentru ediţia din 28 ianuarie 2010 a cotidianului „Adevărul”, l-au scăpat de la moarte „rugăciunile mamei şi ajutorul direct al Divinităţii”. De altfel, Radu Ciuceanu este unul dintre fiii Bisericii care şi-au trăit viaţa în credinţă, întărindu-se duhovniceşte în câte o larvă monahală, sfinţită de rugăciunea permanentă, sau îngenunchind sub epitrahilul unor duhovnici iscusiţi, precum Părintele Iachint Unciuleac. În acelaşi interviu amintit mai sus, Radu Ciuceanu destăinuie, precum un personaj de Dostoievski, cât de covârşitor era rolul credinţei spre a întări pe un deţinut în atâtea şi atâtea suplicii: „Dacă erai credincios, puteai să te retragi în tine – „Dă-mi, Doamne, putere să nu-mi pierd credinţa!” În momentul în care îţi pierdeai credinţa, ţi se părea normal să-ţi trădezi prietenii, să-ţi înjur părinţii, orice! Te aduceau în pragul nebuniei. Le-am spus asta unora care nu credeau”. Aşa se face că acest neînfricat luptător în rândurile rezistenţei anticomuniste din Oltenia nu a putut să fie frânt de nici o putere omenească, fie ea alimentată de duritatea Securităţii sau căutând a-i identifica o slăbiciune omenească, prin manipularea sentimentelor fireşti de iubire faţă de familia sa, ce avea de suferit din pricina arestării sale.

Ţinem, aşadar, în mâinile noastre, nu doar un volum de cutremurătoare mărturii, o reconstituire dureroasă a unei epoci care l-a determinat pe autor să exclame: Prea mult întuneric, Doamne!, ci avem o icoană a neamului românesc care, dacă este hrănit de lumina credinţei în Dumnezeu, poate birui vitregiile oricărei istorii, indiferent de forţa celor care ar încerca să-l supună. Şi astăzi este parcă prea mult întuneric în lume, dar mult mai viclean şi mai rafinat decât cel al unui veac în care lupta împotriva celor dumnezeieşti se dădea pe faţă. Este parcă o luptă mult mai greu de dus, pentru că duşmanul apare adesea sub forma unui bine sau a unui confort demn de dorit în epoca unui utilitarism care aşază persoana umană cu mult mai jos faţă de demnitatea chemării sale către îndumnezeire. Avem nevoie de Radu Ciuceanu şi de mărturiile sale spre a ne vindeca, astfel, propriile noastre răni. Numai aşa, adică vindecând spiritual aceste vremuri cu lumini şi umbre, vom rotunji trecutului sensul pentru care s-au făcut atâtea jertfe şi vom transmite viitorului un rost plămădit din aluatul veşniciei, trecut prin cuptorul unor suferinţe pentru care iertarea nu înseamnă trecere în uitare, ci asumare transfiguratoare.

 Teofan

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei