RO EN
 
 
 
 

 

Gh. Gheorghiu-Dej la Stalin. Stenograme, note de convorbire, memorii. 1944-1952

Editori: Dan Cătănuş şi Vasile Buga

Colectia Documente
INST, 2012
13 x 20; 238 p.
ISBN
978-973-7861-57-3


Pret:

 

În timp ce conversaţiile lui Hitler cu oameni de stat, diplomaţi, responsabili militari şi chiar discuţiile din timpul mesei (aşa-numitele Tischgespräche) au făcut obiectul unor ediţii adnotate şi comentate încă din anii '60 ai secolului al XX-lea, cele ale lui Stalin au rămas încă mult timp necunoscute, după moartea dictatorului sovietic. Des citata lucrare a lui Milovan Djilas, Conversaţii cu Stalin, a fost o adevărată ridicare de cortină, întrucât a dezvăluit însemnătatea acestor discuţii pentru cunoaşterea politicii Uniunii Sovietice, fixate şi supravegheate de Stalin, precum şi pentru conturarea personalităţii unui adevărat Genghis han al timpurilor contemporane. Secretomania conducerilor care s-au succedat la Kremlin, după moartea lui Stalin (1953), a făcut imposibilă continuarea începutului datorat lui Djilas. Chiar şi în epoca glasnost-ului (transparenţei) dorinţa cercetătorilor de a avea acces la arhivele conţinând notele de conversaţie ale lui Stalin şi interlocutorilor săi nu a fost satisfăcută. Abia după destrămarea Uniunii Sovietice, au început să apară ediţii ale discuţiilor lui Stalin, dar ritmul de publicare a fost şi a rămas lent; despre o tipărire sistematică a lor nici nu s-a pus problema.

Misiunea de a strânge într-un volum discuţiile lui Stalin cu noii conducători ai României, propulsaţi la putere de ocupaţia sovietică, şi-au asumat-o doi eminenţi specialişti – Vasile Buga şi Dan Cătănuş – cunoscători perfecţi ai surselor şi ai perioadei în care se plasează aceste discuţii. Cei doi istorici au inclus în volum nu numai stenogramele discuţiilor – cele care s-au păstrat sau au fost accesibile –, dar şi mărturii despre conversaţii cu Stalin, ale căror stenograme sunt încă necunoscute ori testimonii de caracter memorialistic. Volumul de faţă reprezintă o contribuţie de cea mai mare valoare, nu numai pentru că adună laolaltă izvoare de maxim interes, ci şi pentru că tipărirea surselor a fost făcută cu spirit critic şi cu respectarea riguroasă a normelor de editare a izvoarelor.

Însemnătatea pentru cercetarea istorică a textelor incluse în volumul de faţă este evidentă. Până la moartea sa, Stalin a fost un despot atotputernic, interesat de tot ce se întâmpla în întinsul său imperiu şi singurul factor de decizie pentru Uniunea Sovietică şi ţările incluse în sfera de hegemonie sovietică. Deşi fostul său secretar din anii '20, care a fugit în Occident, Boris Bajanov, ne-a prezentat un Stalin preocupat doar de lupta pentru putere şi indiferent – leneş chiar – în alte domenii, documentele de care dispunem astăzi ni-l arată pe liderul sovietic interesat în gradul cel mai înalt de „tot ce mişcă” în ţara sa, apoi, de la terminarea celui de-al doilea război mondial, de tot ceea ce se petrece în ţările intrate sub controlul Moscovei. Viaţa politică, probleme militare, relaţii externe, cultură şi artă, nimic, dar absolut nimic, nu a scăpat ochiului vigilent al gensek-ului (secretarului general). S-ar putea spune că de la Filip al II-lea, regele Spaniei, care îşi petrecea nopţile citind rapoartele despre situaţia din numeroasele sale posesiuni din Europa şi din Lumea Nouă, niciun conducător de stat nu a urmărit cu atâta minuţie tot ce se întâmplă în ţara sa şi în statele clientelare, aşa cum a făcut-o Stalin.

În discuţiile purtate cu liderii de la Bucureşti, Stalin se dovedeşte perfect informat despre situaţia din România şi din partid. Uneori, se preface că nu ştie despre ce este vorba – ca, de pildă, la 3 februarie 1948 –, când este abordată problema insulelor de pe braţul Chilia, pentru a pregăti mai bine abordarea temei şi a obţine, în final, „consimţământul” slugarnic al părţii române (atunci, Petru Groza a fost detestabil) pentru cedarea insulelor. Dincolo însă de orice manevră abilă în strategia conversaţiei, se simte, la citirea stenogramelor, atotputernicia degajată de Stalin, conştiinţa lui că nimeni nu e mai presus de el şi, în consecinţă, raportul de subordonare al interlocutorului său. S-ar putea spune că aceste conversaţii cu Stalin sunt un fel de joacă a pisicii cu şoarecele deja prins.

Este profund regretabil că o discuţie de interes capital, precum cea dintre Stalin şi Gheorghiu-Dej, Ana Pauker şi Gheorghe Apostol, nu ne este cunoscută decât din rezumatul făcut de Gheorghi Dimitrov în jurnalul său personal, la 4 ianuarie 1945. Atunci, la sfârşitul lui 1944 –începutul lui 1945 (nu se cunoaşte data exactă a întrevederii), Stalin a dat instrucţiuni P.C.d.R. în privinţa căilor de a prelua puterea şi, probabil, l-a „uns” pe Gheorghiu-Dej ca secretar general al partidului (relatarea târzie a lui Gheorghe Apostol mi se pare lipsită de credibilitate). Ce se va fi întâmplat cu stenograma acestei discuţii nu ştim deocamdată. Cert este că, până acum, colegii ruşi nu au publicat-o sau nu au avut acces la ea ori, pur şi simplu, nu a existat (ceea ce mi se pare puţin probabil).

Oricine parcurge paginile volumului de faţă – specialist sau cititor oarecare – îşi dă imediat seama că istoria regimului comunist din România – ca, de altminteri, şi din celelalte ţări satelite – nu se poate scrie fără cunoaşterea discuţiilor lui Stalin cu liderii comunişti din ţările blocului sovietic, în special, şi a izvoarelor de sorginte sovietică, în general. Este suprinzător că, în bogata bibliografie consacrată regimului comunist din România, ponderea surselor sovietice şi a contribuţiilor istoricilor din Federaţia Rusă este atât de modestă. Volumul de faţă constituie nu numai un sprijin dat istoricilor români în efortul lor de documentare, ci şi un îndemn de a explora o mină încărcată de material preţios. Ignorarea surselor sovietice limitează considerabil posibilităţile de interpretare corectă a evenimentelor din perioada comunistă, mai ales, a epocii staliniste, când deciziile luate la Bucureşti – ca şi în celelalte capitale ale ţărilor satelite – au fost dictate de Stalin.

Pentru contribuţia lor meritorie, domnii Vasile Buga şi Dan Cătănuş merită recunoştinţa comunităţii istoriografice din România.

 

Acad. Florin Constantiniu